Nu vom putea opri ceea ce este dat să se întâmple. Fiecare are o poveste de scris, un drum de urmat, experiențe de trăit.

Mă gândesc la părintele care vrea să scutească copilul de anumite experiențe, pentru a-i fi bine…Poate el? Nu! Și exact acele experiențe sunt necesare, chiar utile creșterii sale. Apoi, sunt tentațiile care îl pot duce în direcții diferite…Cine poate spune cel mai bine: Da sau Nu, acestora? Tot el, copilul. Părintele poate sta doar să susțină din umbră și să ajute la nevoie, dacă e solicitat.

Punem asta în scenă, schimbând copilul cu echipa și părintele cu liderul. Greu! Ideal e să meargă strună echipa, să crească profitul și să înaintăm, din victorie în victorie. Situația din teren e alta și arată așa: sus, jos, provocare, victorie, provocare, lecție, sus, jos, iar la capăt, e un lider care zâmbește fericit și aproape ca a uitat de oftatul și greul din lanțul “sus, jos, provocare, lecție, victorie”.

Dacă omului din echipa ta îi este scris să ajungă pe lună și pentru a ajunge acolo, petrece un timp alături de tine, pentru a avea conștientizarile necesare, nu-i ascunde luna! O va descoperi oricum! Îl cheamă, e strigarea sufletului său! Cel care i-o va arăta, fără teama de a-l pierde, va zâmbi cândva, știind ca a contribuit la drumul său spre succes. Cel care va ascunde luna, va căpăta un obicei de a face asta, abatându-se de la propriul drum: creșterea oamenilor. Va deveni un hoț de visuri, de oportunități și cred că va fi întrebat într-o zi, de cel care scrie poveștile tuturor, dacă e mulțumit cu acest parcurs avut.

Libertatea e un drept al nostru, al tuturor: copii, părinți, oameni din echipa ta, oameni din echipa mea…

Cât sunt alături de noi, copii, părinți, oameni în echipele noastre, să-i iubim, să le arătăm asta, fără să le furăm dreptul de a-si alege drumul!